Reclamă

Toată lumea îl știe pe Cătălin Botezatu, dar foarte puțini au idee că designerul a fost încarcerat, acum multă vreme. Deși au trecut ani buni de atunci, toate clipele grele pe care le-a trăit continuă să îl bântuie și în prezent.

Se pare că fostul jurat de la Bravo, ai stil a fost închis pe nedrept, iar despre acest lucru și, de asemenea, despre ziua în care era ucis a vorbit în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Moderatoarea nu s-a temut să îi pună tot felul de întrebări, care l-au pus în dificultate.

Cătălin Botezatu, victima unui complot

Botezatu a fost victima mafiei financiare, iar din acest motiv a și ajuns în spatele gratiilor. A luat o anumită sumă de bani pe care nu a folosit-o, iar mai apoi când au început să îi meargă afacerile, oamenii respectivi au încercat să îl omoare și a fost nevoit să se plece din țară. Ajunși în Danemarca, alte persoane îi voiau răul și a fost predat poliției din Cremona.

„Da, am făcut închisoare nevinovat. Am fost victima unui complot, al mafiei financiare. Am luat un singur credit de 500 de mii de dolari, pe care l-am garantat cu niște proprietăți enorme față de suma pe care o luasem.

Nu i-am folosit. La momentul acela, atât eu cât și asociatul meu, aveam un imperiu în domeniul zootehnic și pentru că ne dezvoltam foarte rapid, oamenii de atunci au considerat că trebuie să ne închidă toate robinetele, inclusiv banii care veneau de afară, ca să ne forțeze să facem aceste credite. Am luat acei bani, i-am garantat cu alte lucruri care însumau mult mai mult, după care banii i-am dat asociatului meu pentru a plăti aceste datorii către fermele noastre, pentru că mureau animalele de foame și asta era singura noastră soluție. Faptul că am plecat din țară, da, am plecat pentru că voiau să mă omoare la propriu.

Am fugit după asociatul meu, care fugise din țară din același motiv. I-am ascuns copii la propriu, după care găsindu-mă în Danemarca a început un alt travaliu, pentru că și acolo o altă grupare a vrut să ne omoare pe malul Mării Baltice. E incredibil ce s-a întâmplat. M-a predat poliției din Cremona, dorind să ajung în țară. Cu toate că imploram să fiu adus în țară, nu am fost adus la timp pentru că erau alegeri și într-un final s-a făcut făcut dreptate, în urma unui proces. Dar am rămas cu această coadă care mă bântuie și în zilele noastre”, a povestit Cătălin Botezatu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro