Seara trecută, Oana Zăvoranu a postat un vlog în care i-a luat în vizor pe unii dintre cei mai iubiți maneliști din țară. Pe listă s-au aflat Jador, Culiță Sterp, dar și Carmen de la Sălciua. Actrița a discutat despre căsnicia eșuată a manelistei cu fostului ei soț, dar și despre faptul că ajung mereu pe primele locuri datorită genului muzical pe care au ales să îl cânte. Zăvo a afirmat și că artista ar fi primit în dar mașina pe care o are, acesta fiind lucrul care a deranjat-o cel mai tare. Carmen de la Săclciua nu a stat pe gânduri și a dat replica imediat pentru a clarifica toată situația.
„Eu nu cerșesc. Niciodată nu am cerșit”
Carmen de la Sălciua a mărturisit că nu are nimic cu soția lui Alex Ashraf, ba chiar mărturisește că o apreciază pentru munca și este de părere că doar își face meserie. Mai mult de atât, fosta soție a lui Culiță Sterp a ținut să precizeze că nimic din ceea ce s-a zis despre ea nu este adevărat. Ea a zis că a făcut la un moment dat niște reclame, dar că este foarte selectivă în ceea ce privește promovările pe care le face pe Instagram. Cântăreața a spus că ea nu cercește și că nu a făcut niciodată lucrul acesta.
„Nu am nimic cu ea, din contră. O apreciez foarte mult. Fiecare își face meseria. Nimic nu-i adevărat. Am făcut și eu niște chestii pe reclame, dar sunt foarte selectivă. Produsele pe care le cumpăr le și plătesc. Eu nu cerșesc. Niciodată nu am cerșit”, a declarat artista.
Cel mai mult a fost supărată de faptul că Oana Zăvoranu a spus despre ea că ar fi primit mașina pe care o conduce pe gratis și nu este deloc așa. Se pare că nu a făcut altceva decât să le mulțumească oamenilor care i-au adus bolidul foarte repede și de serviciile cărora a fost foarte, foarte mulțumită. De aici și până la o presupusă primire a mașinii pe gratis nu a fost decât un pas, se pare. Ulterior, artista a clarificat toată situația și a oferit fanilor săi explicațiile pentru a înțelege exact cum s-au întâmplat lucrurile.
„Am văzut o treabă despre mașină. Nu am primit mașina. Pe postarea mea de pe Instagram, când spun că eu îmi fac singură cadouri, nu mint. Doar am mulțumit Casei Auto Sebeș pentru că mi-au adus-o la timp. Ei mi-au adus-o. Pentru că au fost la timp cu ea am mulțumit. Nu mi-au dat mașina gratis”, a mai zis ea.