Reclamă

Betty Vișănescu i-a pus la punct pe cei care i-au făcut rău la un moment dat în viață. Când nimeni nu se aștepta șa una ca asta din partea ei, iată că fiica lui Florin Salam nu se mai ascunde după degete și vorbește despre oamenii pe care îi consideră răi.

Betty Vișănescu atrage de fiecare dată atenția în jurul ei. Dacă până acum obișnuia să atragă toată atenția asupra ei cu poze în care i se surprinde frumusețea răpitoare, de această dată lucrurile s-au mai schimbat, căci fiica lui Florin Salam a postat un mesaj controversat pe rețelele de socialziare, iar fanii se gândesc despre ce poate fi vorba și de ce răutăți a avut parte artista. Frumoasa cânăreața nu ofere niciun astfel de detaliu, ci doar ține să atragă atenția unei anumite categorii de oameni.

Betty Vișănescu, mesaj tranșant pentru oamenii răi

Concret vorbind, fiica lui Florin Salam a scris câteva cuvinte extrem de controversate pe Instagram. Fără să stea pe gânduri, artista și-a exprimat sentimentele și a decis să spună exact ceea ce gândește pe rețelele de socializare. În ciuda aparențelor, se pare că nici Betty nu duce o viață lipsită de griji sau de oameni care nu îi fac bine.

„O persoană rea este precum o fereastră murdară. Nu lasă niciodată soarele să pătrundă prin ea”, a scris Betty Vișănescu pe pagina ei de Instagram.

Betty Salam nu a arătat milă față de prietenii care au trădat-o! Mesajul tranșant al vedetei pe Instagram

Artista vrea să mai aducă pe lume încă un copil

Betty Visănescu a adus pe lume primul ei copil de la o vârstă la care multe dintre domnișoare încă își mai doresc să copilărească. Cu toate acestea, se pare că frumoasa artistă încă își mai dorește să-și mărească familia și să aducă pe lume pe cel de-al doilea copil. Este o mamă dedicată, care oferă cea mai bună educație băiețelului ei. Se ocupă de creșterea lui cum știe ea mai bine și, mai mult decât atât, cu toate că micuțul are încă o vârstă foarte fragedă, mama lui deja a început să-l mai învețe și o limbă străină, limba engleză mai exact.

„Da, dar nu acum! Zic să mai muncesc și după să mai fac un bebe”, a spus Betty Vișănescu pe Instagram.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro