Reclamă

Familia Flaviei Mihășan, fosta asistentă de la Neatza cu Răzvan și Dani, s-a mărit în urmă cu doar câteva săptămâni. Odată cu trecerea timpului, vedeta a început să nu mai facă față tuturor provocărilor zilnice, așa că a apelat la ajutor. Ei bine, ea a simțit nevoia de o bună și a căutat, până a găsit-o pe cea mai bună și cea mai potrivită pentru cei mici.

Flavia Mihășan, mamă pentru a doua oară

Invitată în cadrul emisiunii Teo Show, de la Kanal D, Flavia Mihășan a spus cum s-a schimbat viața sa de când a devvenit mamă pentru a doua oară și nu este atât de simplu pe cât spera. Îndrăgita vedetă nu s-a temut să recunoască faptul că i-a luat multă până a găsit o bonă pentru copiii ei.

A avut mai multe interviuri, dar niciuna dintre ele nu a impresionat-o în mod special, astfel că una dintre prietenele lorr de familie a fost cea mai bună alegere. Nu o poate considera o bonă, ci mai degrabă o bunică.

„Am un ajutor, nu pot să o numesc bonă, pentru că nu este bonă. Am avut un interviu, de fapt 4, și nu.. Sunt destul de bizară așa. Cel mai important pentru mine este când intri în casă, primul lucru este să te descalți și te speli pe mâini. Primele două s-au dus direct la copil, iar celelalte două nu s-au calificat pentru că nu le-a plăcut Carol. A fost de la început chimie cu doamna de acum. Doamna Miki este o prietenă de familie, o doamnă care mă cunoaște de mult, în care am încredere. Este ca o bunică. Nu mi-ar fi plăcut să vină cineva și să îi vorbească greșit gramatical”, a declarat Flavia Mihășan.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro