Loredana Groza a devenit un subiect extrem de controversat în ultima vreme. Aparițiile sale cu totul ieșite din comun au atras criticile fanilor săi, dar și admirația totală a altora. În acest moment, fanii divei noastre sunt împrățiți în două tabere, iar tabăra răutăcioșilor afirmă faptul că artista abuzează de aplicațiile de editare a pozelor și că realitatea este cu totul alta. Până aici le-a fost, pentru că Lori s-a fotografiat fix așa cum se trezește dimineața, adică fără pic de machiaj!
Artista nu mai este demult la prima tinerețe, însă, la cum arată, am putea spune că Loredana a descoperit elixirul tinereții veșnice. A fost acuzată că pozează într-o postură falsă și că își induce fanii în eroare cu fotografiile cu prea multe filtre suprapuse, însă iată că blondina vine și le închide gura tuturor celor care o critică.
Putem observa din fotografia postată chiar de ea faptul că artista este într-o formă de zile mari chiar și la 51 de ani. Ridurile lipsesc cu desăvârșire și trece cu brio proba costumului de baie în orice moment. Unde mai punem că are un tonus de invidiat?
Loredana Groza, mărturisiri despre așa zisele operații estetice
În ciuda faptului că mulți fani o acuză de faptul că nu recunoaște că a călcat pragul medicului estetician de foarte multe ori, Loredana Groza continuă să-și păstreze ideea ei conform căreia felul în care arată se datorează, în mod exclusiv, stilului de viață activ și sănătos și că la mijloc n-ar fi deloc vorba despre operații estetice. Cu critici sau fără crtici, Loredana Groza tot Loredana Groza rămâne și se vede faptul că aceste răutăți nu o afectează absolut deloc pe diva noastră.
Mai mult decât atât, cântăreața se declară total mulțumită de felul în care arată și nu ia în seamă nicio părere care vine din exterior.
“Sportul, un regim alimentar sănătos și somnul sunt cele trei must-uri pentru a fi mereu în formă. Trebuie să îți balansezi regimul, astfel încât organismul tău să nu simtă lipsa niciunui component de care are nevoie ca să funcționeze normal. Trebuie să îl «păcălești» . De asta, am renunțat la dietele drastice pe care le consider absolut dăunătoare; chiar dacă te ajută să pierzi în greutate foarte repede, la fel de repede pui kilogramele la loc, imediat ce începi să mânânci normal”, a declarat celebra artistă într-un interviu mai vechi.