Alex Velea și Antonia formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă. Cei doi sunt de nedespărțit și, de când formeaz un cuplu, viața lor s-a schimbat radical în bine. Alex Velea a trecut prin mai multe schimbări fizice de atunci, însă și în ceea ce privește stilul vestimentar s-a schimbat destul de mult.
Alex Velea are o mulțime de fani, iar piesele lui sunt ascultate și cântate la scară largă. Are un succes imens în plan profesional, dar are și o familie de care este foarte mândru.
Alex Velea și Antonia sunt într-o relație de aproximativ 9 ani de zile. Are lângă el o soție care îl iubește necondiționat și îl susține în orice moment și se bucură în fiecare clipă de cei doi băieței ai lor. Odată cu trecerea timpului, nu doar că în viața lui personală au avut loc foarte multe schimbări, însă și în ceea ce privește aspectul fizic artistul a făcut un număr considerbail de modificări, care îl fac aproape de nerecunoscut față de acum ceva ani.
Alex Velea este mândru de ce a reușit să devină
Alex Velea s-a adaptat întodeauna vremurilor și a încercat să iasă din tipar prin stilul său extravagant. Evoluția lui ne demonstrează faptul că nu se teme de nicio schimbare, oricât de nebună ar părea fi la o primă vedere. Artistul și-a schimbat chiar și culoarea părului și nu doar o dată. Mai mult decât atât, de-a lungul timpului a abordat mai multe stiluri vestimentare și a purtat accesorii care mai de care mai moderne și ieșite din tipar.
Alex Velea este apreciat și iubit de fani nu doar datorită talentului său în muzică, ci și pentru felul în care se îmbracă și pentru felul în care arată. Nu scapă din vedere niciodată să facă sport. Își menține corpul bine lucrat și este un împătimit al sălii de fitness, după cum bine se observă din felul în care arată.