Un număr de 98 de unități de învățământ din 23 de localități ale județului Galați își vor suspenda activitatea luni, 30 septembrie 2024, din cauza unei megafurtuni ce a pătruns deja în România. Ministerul Educației a anunțat că măsura a fost luată în urma condițiilor meteorologice nefavorabile, conform unui comunicat AGERPRES.
„Conform informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Galați, în județul Galați a fost luată măsura suspendării activității didactice, pentru data de 30 septembrie 2024, în 98 de unități de învățământ (cu personalitate juridică și structuri) din 23 de localități”, se arată în comunicatul ministerului.
Ministerul a informat că desfășurarea cursurilor în format online nu este posibilă în cazurile menționate, din cauza evacuarilor impuse de fenomenele meteo extreme. Consiliile de administrație ale școlilor afectate vor trebui să stabilească măsuri pentru a asigura parcurgerea integrală a programei școlare.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a subliniat importanța siguranței în aceste condiții: „Siguranța copiilor și a întregului personal din școli este prioritară și solicit inspectoratelor școlare să ofere unităților de învățământ tot sprijinul de care ar putea avea nevoie în gestionarea eventualelor situații neplăcute pe care condițiile meteo nefavorabile le-ar putea genera.”
Printre recomandările Ministerului Educației către inspectoratele școlare se numără monitorizarea îndeaproape a situației din teren, anunțarea rapidă a oricărei situații care ar putea impune suspendarea activității școlare și deconectarea echipamentelor IT de la sursele de energie electrică pentru a preveni eventualele defecțiuni.
Comuna Pechea, condusă de primarul Mihăiță Măncilă, are la dispoziție 100 de containere pregătite pentru adăpostirea persoanelor evacuate. Evacuările preventive vizează locuitorii din zonele cu risc de inundații. Începând de duminică noapte, județul Galați se află sub avertizare Cod Roșu de ploi și inundații.