Reclamă

Ziua de astăzi este una deosebită pentru România, deoarece se împlinesc 98 de ani de la nașterea Regelui Mihai I.

Regele Mihai a fost ultimul monarh al României, având două domnii scurte, între 1927-1930 și 1940-1947, atunci când a fost obligat să abdice din cauza Partidului Comunist și să-și părăsească țara. Cu toate acestea, a revenit în România în anul 1997, când i-a fost redată cetățenia română și a fost primit cu brațele deschise de poporul său. Dacă ar mai fi fost în viață, regele ar fi împlinit astăzi admirabila vârsta de 98 de ani.

Acesta a declarat în cadrul unui discurs: „Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, multe nefericite.”

Starea de sănătate a regelui s-a înrautățit în anul 2016, atunci când reprezentații Casei Regale au anunțat că Majestatea Sa se va retrage din viața publică. Un an mai târziu, acesta a fost răpus de boală și s-a stins din viață la data de 5 decembrie 2017.

Astăzi toată România ține încă doliu ultimului său rege, sărbătorindu-l și amintinduși-l cu bucurie în suflet.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro