Reclamă

Un grup de 63 de eurodeputaţi din mai multe grupuri politice a cerut marţi Uniunii Europene să deposedeze Ungaria de drepturile sale de vot în blocul comunitar, drept răspuns la recentele vizite ale premierului ungar Viktor Orban la Moscova şi Beijing.

Viktor Orban s-a întâlnit săptămâna trecută cu candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, iar anterior s-a deplasat în Ucraina, întâlnindu-se cu preşedintele Volodimir Zelenski, apoi în Rusia, unde s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin, şi în China, unde s-a văzut cu preşedintele chinez Xi Jinping, într-o autodeclarată „misiune de pace” pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Ungaria a preluat în această lună preşedinţia semestrială a Consiliului UE şi este responsabilă cu organizarea reuniunilor statelor UE până la 31 decembrie.

Eurodeputaţii susţin că Orban a sugerat în mod deliberat că acţionează în numele întregii UE, în pofida faptului că nu avea autoritatea de a face acest lucru.

„Prim-ministrul Orban a provocat deja pagube semnificative exploatând şi abuzând de rolul de preşedinţie a Consiliului”, se menţionează în scrisoarea eurodeputaților, potrivit Reuters, preluată de Agerpres. „Asta necesită acţiuni reale, precum suspendarea drepturilor de vot ale Ungariei în Consiliu, întrucât practica a arătat faptul că numai condamnarea verbală a acestei situaţii nu are efect”, se mai menţionează în scrisoare.

Purtătorul de cuvânt al reprezentanţei Ungariei la UE nu a răspuns unei solicitări de a comenta conţinutul scrisorii, notează Reuters.

Scrisoarea a fost semnată de eurodeputaţi din mai multe grupuri politice din UE, inclusiv din Partidul Popular European – cel mai mare din Parlamentul European – de socialişti, liberali, verzi, şi membri ai grupului ECR (Conservatorii şi Reformiştii Europeni), din care nu face parte şi partidul Fidesz al lui Orban, care a decis să intre într-un alt grup care include şi partidul Marinei Le Pen.

Europarlamentarii nu au atribuţii oficiale în suspendarea drepturilor de vot ale Ungariei în Consiliu, dar încearcă să adauge presiune politică asupra Bruxellesului pentru a întreprinde acţiuni mai dure asupra Budapestei.

Comisia Europeană a anunţat luni că nu va trimite comisari la reuniunile informale organizate de preşedinţia ungară a UE, reducând nivelul participării sale la funcţionari civili. Guvernul ungar a răspuns criticând Comisia Europeană pentru faptul că „selectează subiectiv” instituţiile şi ţările cu care alege să coopereze.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro