5G o nouă tehnologie toxică. Un amalgam de efecte toxice descoperite de oameni care nu au de-a face cu tehnologia. O altă undă de răspândire a unei știri false care începe să creeze o paranoia la novel de fenomen social. Noua tehnologie 5G a fost respinsă de state precum Noua Zeelandă sau SUA, cei din urmă refuză să primească noua difuzare din partea Huawei. Președintele american a susținut că prin intermediul companiei Huawei, China, ar putea sustrage mai multe informații importante.
Noua tehnologie 5G se bucură de o mare de teorii țesute în jurul său. Noua legendă urbană s-a născut în mediul online, apoi s-a propagat prin eternul canal de comunicare: viu grai. Fenomenul din online a devenit o nouă vânătoare de vrăjitoare. Oamenii din offline, la fel de avizați ca cei care ardeau pe rug „vrăjitoarele” în Evul Mediu. Tehnologia 5G este demonizată de tot felul de teorii fantastice chiar în cele mai avansate țări de pe globul pământesc. Nimeni nu se abate de la această nouă tendință conspirațională. O salată savuroasă cu spionaj, mutații genetice, creieri prăjiți și lista continuă.
Focul purificator: rugul turnurilor 5G
Potrivit cu publicația Politico, noul fenomen de incendiere a turnurilor 5G este un fenomen foarte răspândit în Marea Britanie. Nebunia creată în jurul acestei noi tehnologii 5G atinge punctul culminant cu o speculație de natură fantasmagorică. Potrivit unor „specialiști” un turn 5G a fost descoperit în noua bancnotă de 20 de lire. De fapt este vorba de cu totul și cu totul altceva. Acel „turn 5G” este un far din Margate, orașul lui J. M. W. Turner, artistul reprezentat pe bancnotă.
Britanicii par să fie foarte afectați de boala secolului, motiv pentru care sunt foarte susceptibili. Autoritățile se luptă foarte mult cu abolirea acestui psihism cu propria lui voință. Cu toate acestea, nimeni nu se poate pune între om și conspirația sa. De aceea oamenii din Piața Victoriei luptă pentru exterminarea acestor „turnuri malefice”.