Nume importante ale prezențelor feminine au ajutat la îmbogățirea științei lumii. Acestea fac parte din varii domenii. În domeniul științific însă și-au făcut loc.
Marie Cuerie, nume impozant care a rămas pe buzele noastre pana astazi. Cu o insemnatate atat de remarcabila, incat o unitate spitaliceasca a Bucurestiului ii poarta si astazi numele, Marie Curie a avut origini olandeze si a contribuit la descoperirea poloniului. Pasionata de studiu, femeia marcanta a anilor 1900 a ajutat si la izolarea radiului.
(foto: Marie Curie)
Ana Aslan, titulatura impozanta care a dainuit in ani pana astazi, denumind Institutul de Gerontologie din Bucresti.Medic român specialist în gerontologie, academician din anul 1974 şi director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, Ana Aslan a evidenţiat importanţa procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă.
(foto: dr. Ana Aslan)
Rosalind Franklin a fost o cercetătoare importanta a Statelor Unite care a reusit sa puna bazele unui laborator, în cadrul căruia a obtinut imagini de foarte bună calitate ale structurii ADN-ului uman. După ce, vreme de mai bine de un an, a realizat calcule matematice, care să o ajute să-şi fundamenteze teoriile, savanta a putut demonstra că acidul dezoxiribonucleic are forma unui dublu helix.
Putina lume cunoaste cine a stat la baza inventiei penicilinei si a vitaminei B12. Dorothy Hodgkin o tanara absolventa de Oxford a reuşit să determine structura penicilinei, a insulinei şi a vitaminei B12. Aceste realizări i-au adus Premiul Nobel pentru Chimie, în anul 1964.
Desi par desprinse din realitatea noaastra actuala, sistemele wireless au avut radacini in istorie. O parte din structura reteleleor pe care le folosim astazi au fost gandite de catre Hedy Lamarr (Hedwig Keisler, 1914-2000). Actriţa de origine austriacă a fost inventatoarea unui dispozitiv care a precedat sistemele de comunicaţie wirelles, folosite astăzi pe smartphone-uri, tablete sau GPS.