48 de ani de la cutremurul din 1977: riscuri seismice și stadiul pregătirilor în România

Pe 4 martie 1977, România a fost lovită de un cutremur devastator cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, având epicentrul în zona seismică Vrancea. La 48 de ani de la această tragedie, România rămâne un teritoriu cu un risc seismic ridicat, iar discuțiile privind pregătirea clădirilor pentru astfel de dezastre sunt din nou în centrul atenției.

Cutremurul din 1977 a provocat moartea a peste 1.500 de persoane și rănirea a peste 11.300, iar aproximativ 35.000 de locuințe au fost distruse. Deși mare parte din dezastru s-a concentrat în București, efectele cutremurului au fost resimțite și în alte regiuni din România, dar și în Bulgaria, unde au intervenit pagube semnificative în orașul Sviștov.

Matei Sumbasacu, inginer constructor specializat în analiza și structura clădirilor cu risc, afirmă că riscul seismic depinde de hazard și vulnerabilitate: „Hazardul vine din partea naturii, iar vulnerabilitatea se referă la pregătirea instituțiilor, clădirilor și comunităților de a face față cutremurelor.” România dispune de patru clase de risc seismic, clase ce reflectă gradul de siguranță al clădirilor în caz de cutremur.

În București, peste 1.400 de clădiri au fost evaluate încă din anii ’90 și încadrate inițial în categorii de urgență. Ulterior, trecerea la clase de risc seismic a lăsat în urmă multe clădiri fără reevaluare sau actualizare a riscului seismic. Conform actului normativ P100-3/2019, diverse edificii din capitală, ca și construcții naționale emblematice, sunt încadrate într-o anumită clasă de risc seismic.

Matei Sumbasacu subliniază importanța expertizării tehnice a clădirilor și explică faptul că „o clădire care a trecut printr-un cutremur ar trebui în mod obligatoriu reparată sau consolidată, indiferent dacă pare intactă.” Expertiza tehnică evaluează structura de rezistență și posibilitatea de a resista la seisme viitoare, iar în prezent este utilizată o metodă de izolare seismică pentru a proteja construcțiile noi.

Sumbasacu avertizează asupra nepregătirii generale la nivel național și local în cazul unui viitor cutremur: „Clădirile, comunitățile și indivizii nu sunt pregătiți adecvat pentru un cutremur. Lipsesc planurile de urgență și cunoștințele necesare pentru a face față unui astfel de dezastru.”

El menționează și importanța continuării eforturilor de consolidare a clădirilor cu risc seismic și importanța învingerii miturilor precum cel al construcțiilor pe șine în București. „În realitate, aceste metode de izolare seismică au fost rar aplicate în România, dar sunt esențiale pentru reducerea riscurilor.”