Numărul persoanelor infectate cu noul virus chinezesc crește alarmant de la o oră la alta, iar românii de pretutindeni au fost afectați de coronavirus.

Bilanț oficial al românilor din Diaspora

„În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 43 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 33 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia și unul în Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.”, se arată în comunicatul oficial al Grupului de comunicare strategică.

Grupul de comunicare strategică face un nou apel

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 21 martie 2020, au fost raportate 121.061 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Un nou bilanț mondial

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE
DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Italia
47.021 (+5.716)
4.032 (+625)
6.072 (+1.632)
Spania
19.980 (+2.833)
1.002 (+235)
2.125 (+537)
Franţa
12.612 (+1.617)
450 (+78)
12
Germania
18.323 (+4.185)
45 (+2)
239 (+59)
Regatul Unit
3.983 (+706)
177 (+33)
67

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 21 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE
DECEDAȚI
VINDECAȚI*

271.364 (+28.876)
11.252 (+1.367)
92.382 (+4.124)