30 de tineri artişti plastici şi muzicieni proveniţi din familii cu venituri reduse vor fi sprijiniţi pe parcursul anului 2020 de Fundaţia Regală Margareta a României, în cadrul celei de a XIII-a ediţii a programului „Tinere Talente”.

Sprijinul constă în burse, sesiuni de mentorat şi promovare, care le vor da tinerilor posibilitatea să-şi dezvolte potenţialul artistic.

Din cei 30 de tineri artişti care vor primi bursa Tinere Talente în 2020, 26 au fost aleşi de către un juriu de specialitate, în urma unei selecţii naţionale care a avut loc în luna ianuarie. Acestora li se alătură 4 foşti bursieri, alumni ai programului, care îşi vor continua pregătirea, dar vor avea şi rolul de lideri, îi vor inspira pe noii bursieri şi le vor oferi sfaturi practice din experienţa acumulată până acum.

Tinerii selectaţi au vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani şi studiază la licee sau universităţi de arte plastice şi muzică din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Piatra-Neamţ, Ploieşti şi Timişoara. Aceştia vor avea un plan de dezvoltare artistică, prin sesiuni de mentorat şi stagii de masterclass intergeneraţionale, susţinute de artişti consacraţi, în cadrul unei tabere de creaţie, dar şi oportunităţi de promovarea a operei lor prin evenimente organizate de Fundaţie si parteneri ai programului.