30 de persoane au fost nevoite să se autoevacueze de urgență marți dimineața, după ce trenul în care se aflau a luat foc în apropierea localității Pecica, pe ruta Arad-Nădlac. Incidentul s-a produs în jurul orei 8:45 și a fost cauzat de un incendiu izbucnit în compartimentul motor al trenului.
Intervenția pompierilor militari din cadrul Detașamentului Arad a fost rapidă, aceștia deplasându-se la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În acțiune au fost implicați și pompierii voluntari din cadrul SVSU Pecica.
Reprezentanții ISU Arad au declarat: „Incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui tren (automotor), în apropierea localităţii Pecica. Trenul circula pe ruta Arad – Nădlac. Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Arad cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. La locul evenimentului acţionează şi pompierii voluntari din cadrul SVSU Pecica”.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar toți pasagerii, inclusiv copii, au părăsit trenul în siguranță. Pentru a asigura transportul mai departe al oamenilor, primăria din localitate a pus la dispoziție un mijloc de transport alternativ. În legătură cu acest aspect, ISU Arad a mai precizat: „Toţi cei 30 de călători s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă şi vor fi preluaţi cu un mijloc de transport pus la dispoziţie de către primăria din localitate”.
Incendiul a fost localizat rapid, manifestându-se cu degajări de fum la nivelul compartimentului motor. După stingerea flăcărilor, pompierii vor continua investigațiile pentru determinarea cauzei exacte a incendiului, cea mai probabilă ipoteză fiind un scurtcircuit electric.