O vacanță este cu siguranță binevenită în orice moment al anului, iar atunci când vine la pachet cu un super preț, totul pare desprins dintr-o viață ideală. Există numeroase posibilități de călători cu bani puțini, iar pentru acest lucru ai nevoie să te ghidezi după câteva aspecte.
Mergi la munte în plin sezon estival
Dacă prețurile de cazare în stațiunile montane pe perioada iernii ți se par exorbitante, ai o variantă bună de a le alege vara. Hotelierii de la munte sunt interesați să ocupe locurile de cazare, iar astfel, în extra-sezon alocă tarife extrem de mici.
Astfel, pentru doar câțiva zeci de lei pe noapte te poți caza la un hotel sau o pensiune de lux. Unde mai pui că turiștii se bucură nu doar de aer curat ci și de lipsa aglomerației.De altfel, în această perioadă, sunt organizate drumeții pe diferite trasee cu ATV-ul, echitație sau alte activități de acest gen.
Un alt avantaj al excursiilor la munte din acest sezon este că nu va fi nevoie să îți faci rezervarea cu mult timp înainte.
Vânează ofertele last minute
Acest lucru este valabil atât pentru cazări cât și pentru biletele de avion. Te poți abona la newsletterul hotelurilor și a agențiilor de călătorie. Astfel, vei fi la curent cu tot ceea ce se întâmplă la capitolul oferte reduse.
Agențiile de turism scot oferte de cazare la prețuri mici din varii motive. De multe ori, aceștia aplică reduceri de 50% doar pentru a ocupa locurile de cazare rămase neocupate. Totodată, ofertele last minute apar de multe ori la început sau pe final se sezon estival.
Alege vacanța cu mașina, prin țară. Turul mănăstirilor din Bucovina este una dintre variantele atractive
Dacă șofatul este pentru tine o plăcere, atunci poți face un circuit turistic în România. Țara noastră este bogată în peisaje unice, iar pe oriunde ai trece, obiectivele turistice sunt la tot pasul. Pentru o experiență cu adevărat unică, poți înopta în mediul rural. Mulți săteni își oferă casele aranjate în stil tradițional, turiștilor.
Prețurile sunt de cele mai multe ori modice. Acestea vin la pachet cu mâncare delicioasă, pregătită din producția proprie a proprietarilor.