Suntem întotdeauna contra timp, iar de cele mai multe ori alegem să mâncăm pe repede înainte. Mesele principale ale zilei nu sunt respectate, iar mâncatul haotic duce la tulburări ale organismului. Acestea ne urmăresc întreaga viață. Pentru a urma un regim sănătos, fără mult efort, este important să ții cont de câteva aspecte. Dacă le urmezi cu strictețe, acestea îți vor schimba viața definitiv.
Nu sări peste micul dejun niciodată
Mediul online este plin de persoane avizate sau nu, care se întrec în a da sfaturi despre nutriție și stil de viață. Multe dintre acestea sunt de părere că micul dejun nu face decât să ne încarce stomacul și evident să ne determine a fi mult mai lenți peste zi. Total fals susțin medicii nutriționiști.
Micul dejun este o masă la fel de importantă ca celelalte două ale zilei. Este în mod evident, important ceea ce alegi să consumi pentru ca stomacul tău să nu se simtă încărcat. Fibrele, respectiv cerealele, iaurtul, omleta fără ulei, avocado, toate sunt variante excelente de a-i oferi la începutul zilei organismului porția de energie.
Farfuria organizată după regula mâinii
Una dintre modurile în care nu dai greș atunci când îți proporționezi farfuria este să măsori astfel cantitățile: carnea trebuie să fie cât dimensiunea palmei deschise. Legumele și carbohidrații din farfurie ar trebui să fie fiecare de dimensiunea pumnului.
Această măsurătoare „la ochi” este recomandată inclusiv de mulți dintre instructorii de fitness.Făcând o astfel de alegere, ai convingerea că la mesele principale ale zilei aportul de proteine, carbohidrați și vitamine este suficient pentru organismul tău.
Gustările nu sunt neapărat necesare
Cele mai multe diete de slăbit conțin gustări între mese. Chiar dacă multe persoane le consideră absolut necesare a fi consumate în regimul de slăbit nu este deloc așa. Nu alege să îți încarci stomacul cu o gustare dacă nu resimți foame și mai ales dacă ai energie.
Deseori, gustările presupun o sursă de zahăr sau fructoză, elemente care ne împiedică procesul slăbirii.