De multe ori suntem tentați să judecăm viața celor din jur. Fie că este vorba despre stilul lor de viață, noul look, partenerul lor sau orice altceva. Întotdeauna găsim defecte și comentăm negativ despre ei. Ei bine, toate acestea nu au niciun rezultat pozitiv asupra noastră. Faptul că ai o asemenea atitudine nu face decât să-ți aducă energii negative în suflet. 

Schimbarea care îți va aduce multe lucruri sănătoase și stări de spirit pozitive, este cea de a renunța să mai judeci oamenii. Iată câteva sfaturi pe care să le aplici ca să renunți la acest obicei:

1. Nu știi prin ce trec alți oameni, așa că nu îi mai judeca

În viață, nu ai tangențe cu toată lumea, așadar nu ai cum să știi lucruri despre toți. Ceea ce faci atunci când judeci este să îți creezi în minte povești despre oamenii respectivi. Cu siguranță, adevărul este altul! Nimeni nu este mai bun decât altcineva, toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, iar aici pe pământ avem rolul doar de a ne trăi propria viață. Fii empatic și socializează cu toată lumea, indiferent de poveștile lor de viață sau de cum arată ei în viziunea ta!

2. Acceptă-le tuturor punctele de vedere și oferă compasiune

Dacă nu reușești să accepți opiniile oamenilor din jurul tău și reacționezi imediat ca și când tu întotdeauna ai avea dreptate, oprește-te. Încearcă să asculți oamenii cu interes până când termină ce au de spus și să nu-i respingi, judecându-i. Indiferent de povestea lor, tu arată mereu compasiune și nu critica ce a spus sau ce a trăit cel de lângă tine. Nu ești în măsură să judeci pe nimeni, iar dacă o faci, îți vei face rău din punct de vedere energetic.

3 Lucruri pe care trebuie neapărat să le înveți pentru a nu mai judeca oamenii din jurul tău
pixabay.com

3. Când conștientizezi că judeci, oprește-te și respiră adânc

După ce îți dai seama că în acel moment faci asta, oprește-te din ceea ce spui și respiră. Astfel te vei elibera de ranchiună și energii negative. Întreabă-te adesea de ce judeci acea persoană sau acel lucru. Apoi, gândește-te dacă ai fost vreodată în pielea omului respectiv sau dacă îi cunoști povestea de viață cu adevărat.

După ce ți-ai pus aceste întrebări, începe să cultivi în sufletul tău bunătate, compasiune și energie pozitivă. Așadar, înainte să mai judeci pe cineva, amintește-ți că și tu poți trece momente dificile. Atunci, îți vei dori doar să fii înțeles de cei din jur, și nu judecat.