Reclamă


Sunt denumiți tinerii generației Zsau „nativii digitali” și vin din spate cu o inteligență sclipitoare. Ei sunt cei care își trăiesc acum tinerețea, respectiv adolescența, visând la idealuri mărețe.

Au primit o astfel de „titulatură” datorită faptului că încă din primii ani de viață au fost expuși ecranelor. Acest aspect le-a adus avantaje la capitolul gândire si eficiență însă și foarte multe alte dezavantaje.

Una dintre marile probleme ale generației actuale de tineri o reprezintă predispoziția la stări de depresie sau anxietate. Motivele care duc spre o astfel de realitate sunt, bineînțeles multiple.

Nevoia de a se încadra în tipare

Societatea actuală a favorizat crearea unor contexte idealistice la care mulți dintre tineri vor să adere. În principal bogăția, luxul, perfecțiunea fizică sunt doar câteva dintre acestea. Din dorința de a fi în pas cu lumea și de a se încadra în tipare, tinerii ajung pe o pantă abruptă a sănătății psihicului.

De altfel, în multe dintre cazuri aceștia își aleg ca repere de urmat persoane influente din punct de vedere financiar. De altfel, model în acest caz devine și aspectul fizic fără cusur. Imposibilitatea de a ajunge rapid la același statut precum al persoanelor pe care le admiră îi împing pe mulți dintre tineri în depresii deseori severe.

„Frumusețea și bunăstarea absolută” afișată pe rețelele de socializare

Mediul online, în mod special rețelele de socializare sunt transformate în adevărate modele de vieți perfecte. Imaginea fizică este retușată de operații estetice și filtre care înlătură orice defect.  De altfel, viața multor influenceri de pe platformele de socializare este luată ca reper.

Mașinile scumpe sau câștigurile enorme devin pentru tineri dorințe arzătoare. Evident, nimeni nu poate ajunge la frumusețea absolută sau la bunăstare peste noapte. Imposibilitatea de a atinge aceste idealuri îi împing pe mulți tineri să devină depresivi.

Adolescența și tinerețea în general sunt perioade care vin la pachet cu mult zbucium. Părinții, dar și cadrele didactice ar trebui să acorde o atenție sporită parcursului adolescenților. Orice atitudine care ridică suspiciuni ar trebui să conducă direct în cabinetul psihologului.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro