Reclamă
Reclamă

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis un dosar colosal în care se dezvăluie corupția la nivel înalt în vămile de la noi din țară. 23 de polițiști de frontieră și vameși, din cinci puncte de trecere a frontierei, au fost reținuți sau plasați sub control judiciar. Conform procurorilor anticorupție, aceștia sunt acuzați că au cerut și ar fi primit mită de la șoferi care transportau mărfuri dintre Republica Moldova în țări ale UE și invers.  

Potrivit unui comunicat al D na, au fost reținuți și plasați sub control judiciar 23 de vameși și agenți ai poliției de frontieră.  

Zeci de polițiști de frontieră și vameși, acuzați de luare de mită și trafic de influență

  • au fost reținute opt persoane – patru lucrători vamali de la Biroul Vamal de Frontieră Sculeni și patru agenți de poliție de la Sectorul Poliției de Frontieră Borș  
  • au fost plasate sub control judiciar 15 persoane – cinci agenți de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași – Sculeni, un agent de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea, doi agenți de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Oancea și un lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Stânca 

Procurorii anticorupție îi acuză pe aceștia de luare de mită și trafic de influență. Conform sursei citate, în perioada 2021-2022, polițiștii și vameșii ar fi cerut și primit în mod repetat mită cuprinsă între 20 și 250 de euro. Cei care le ofereau banii erau persoane ce transportau călători sau mărfuri dinspre Republica Moldova, în țări ale Uniunii Europene și invers.  

Corupție la nivel înalt în vămile din România! 23 de polițiști de frontieră și vameși, acuzați de luare de mită

Reclamă

Acuzațiile DNA

Așadar, oamenii legii au solicitat mită pentru a nu efectua verificări și a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la transportul anumitor cantități de mărfuri/ produse accizabile . De asemenea, ei au mai primit mită pentru a trece cu vederea nerespectarea perioadelor de ședere în Uniunea Europeană de către cetățeni extra-comunitari.  

Procurorii anticorupție precizează că în acest caz se fac cercetări și în cazul altor persoane, cum ar fi cei care au dat mită. În urmă cu o zi, DNA a făcut percheziții în acest dosar la punctele de frontieră de la  Albița, Stânca, Sculeni, Oancea (toate cu Republica Moldova) și Borș (Bihor).  

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro