Reclamă

Chiar dacă cantareața nu a vrut ca acest lucru să se intample, rapperul Drake în vârstă de 32 de ani, a ales să  poarte un tatuaj cu chipul ei. Celine Dion l-a rugat în repetate rânduri să renunțe la idée însă acesta nici nu a vrut să audă.

Drake are o adevarată colecţie de portrete tatuate pe corpul său, pentru că el a decis să poarte chipul unor artişti de mare valoare cum ar fi Lil Wayne, Aaliyah, Sade, Rihanna. Acum 2 ani, Drake intenționa să își facă un tatuaj în zona coastelor cu Celine Dion, dar aceasta nu a fost deloc încantată de idee. Rapperul canadian a decis totuși să-si facă tatuajul.

Celine l-a implorat și i-a spus că acceptă să vină în vizită sau să vorbească deschis cu el însă tatuajul i se parea o idée cât se poate de proastă.

Cântareața susține că în timp tatuajul nu va mai arăta la fel de bine, pentru că, pe masură ce pielea îmbătrânește acesta nu își mai pastrează aspectul ferm, iar chipul ei se va alungi și nu va mai arăta deloc atrăgător. În cele din urmă când a văzut că acesta insistă, l-a rugat dacă tot vrea sa îl facă cu orice preț, sa facă un tatuaj fals.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro