Peste 200 de pasageri care urmau să plece spre orașul italian Bergamo ar fi fost dați jos din avion și puși să aștepte în aeroport ore întregi. Oamenii s-au plâns că au fost lăsați fără apă și mâncare.

Avionul spre orașul italian Bergamo urma să decoleze în jurul orei 13 de pe aeroportul Henri Coandă din București. Pasagerii au urcat la bord, o oră mai târziu însă au fost rugați să coboare, fără prea multe explicații.

„Suntem cu copii mici, de 4-5 ani. Ne-au ținut patru ore fără apă. Unii suntem aici de la 4 dimineața și e bătaie de joc”, a declarat unul dintre pasagerii aeronavei.

Reprezentanții companiei aeriene au transmis ulterior că zborul a fost amânat din cauza unor activități neplanificate de mentenanță necesare aeronavei, iar pasagerii vor primi vouchere pentru alimente.