Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere un proiect ce va continua programul de acordare de ajutor financiar „Euro 200”, prin care elevii primesc câte 200 de euro din partea statului pentru achiziționarea de tablete și calculatoare.

Astfel, elevii care provin din familii defavorizate, cu un venit brut lunar sub 250 de lei pe membru, pot primi un ajutor financiar în valoare de 200 de euro pentru achiziţionarea unui computer.

„Programul de acordare a unui ajutor financiar intitulat ,,EURO 200”, continuă și în anul 2020, fiind reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1294 din 13 august 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificările și completările ulterioare. (…) Plafonul a fost indexat în anul 2018 de la 150 de lei la 250 lei venit brut lunar pe membru de familie”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Programul „Euro 200”, schimbat în 2020
„În urma implementării programului timp de 9 ani, s-a constatat nevoia unor modificări ale configurației echipamentelor, prevăzută la art.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1294/2004, pentru adaptarea la evoluția tehnologică din ultimii ani. Având în vedere prevederile art. 18 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1294/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare, cu modificările şi completările ulterioare, care precizează că fiecare bon valoric este identificat unic la nivel naţional prin serie şi număr.

Bonurile valorice sunt valabile numai pentru anul calendaristic în care au fost elaborate, în anul 2020 se impune modificarea modelului bonului valoric pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare, astfel încât bonurile valorice emise în anul 2019 și anulate să nu fie folosite în anul curent.

Din motive de siguranță, în fiecare an, acest model se modifică, în sensul schimbării culorii și seriei. Drept urmare, în anul 2020, pentru securizare, culoarea fundalului bonului valoric va fi verde închis.”

Calendarul pentru acordarea ajutorului financiar:
17 aprilie: Depunerea cererilor pentru primirea de bonuri valorice pentru calculator sau tabletă;
2 aprilie – 14 mai: Anchetele sociale şi evaluarea cererilor de către comisiile din unităţile şi instituţiile de învăţământ împreună cu comisiile de anchetă socială;
25 mai: Afişarea pe portalul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a listei nominale a beneficiarilor
26 mai: Afişarea în fiecare unitate de învăţământ a listei beneficiarilor;
25 – 29 mai: Depunerea contestaţiilor;
2 – 9 iunie: Rezolvarea contestaţiilor;
11 iunie: Afişarea rezultatului contestaţiilor în fiecare unitate de învăţământ;
6 iulie: Afişarea pe portalul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru;
6 – 27 iulie: Achiziţia bonurilor valorice de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi distribuirea către inspectoratele şcolare/universităţi.