Anca Ciota și soțul său, Phelipe, după mai bine de 15 ani de relație, vor deveni, pentru prima dată, părinți. În cursul acestui an, mai exact în luna mai, aceștia s-au hotărât să facă marele pas, acela de a deveni părinți. Această veste a fost o surpriză extraordinară pentru toți apropiații lor, cât și pentru prietenii virtuali.
Anca Ciota, în al nouălea cer?
Anca Ciota și-a dorit foarte mult bebelușul care urmează să vină pe lume din momentul în care s-a mutat, împreună cu soțul său, în casa pe care și-au dorit-o dintotdeauna.
„Este un bebeluș sănătos! Nu sunt o gravidă cu probleme, îi mulțumesc lui Dumnezeu. Mă simt atât de bine. Nu am pofte. N-am avut grețuri. Suntem în 14 săptămâni, adică 3 luni și 2 săptămâni, al doilea trimestru. Noi suntem împreună de 15 ani, poate lumea crede că nou lucrăm de mult timp la acest poriect, numit bebe. Când ne-am mutat acasă, atunci am spus că este momentul. Din a doua încercare a venit pe lume”, a declarat Anca Ciota în premieră în cadrul emisiunii „Teo Show”, cu puțin timp în urmă.
Anca Ciota va avea fetiță sau băiețel?
În cursul zilei de astăzi, Anca Ciota și soțul său au organizat o petrecere de anunțare a sexului copilului. Aceasta a postat pe contul său de Instagram mai multe fotografii, la care a strâns foarte repede sute de like-uri. Îmbrăcată într-o rochie neagră scurtă și purtând pe buze un zâmbet larg, Anca Ciota pare că este în al nouălea cer. Este fericită că va avea…încă nu știm! Prezentatoarea de la Kanal D va împărtăși, așa cum a scris pe Instagram la descrierea uneia dintre fotografii, mai târziu sexul copilului.
„Fericiți până la cer și înapoi! Puțin mai târziu împărtășim fericirea noastră cu voi”, a scris Anca Ciota pe Instagram.
Petrecerile de anunțare a sexului bebelușului este o modă în SUA pe care din ce în ce mai mulți români au preluat-o în ultima perioadă, devenind chiar din ce în ce mai populară la noi în țară. În cadrul acestor ceremonii, părinții sunt ținuți în suspans, tocmai pentru a afla vestea într-un cadru festiv. Viitoarele mămici sunt cele care vor să dea savoare acestui eveniment și, din acest motiv, nu doresc să afle informația direct de la medic.
În lumea modernă, sexul bebelușului nu mai este comunicat, ci dezvăluit. Chiar părinții pot fi surprinși. Este suficient ca medicul ginecolog să informeze o rudă a viitorilor părinți cu privire la sexul copilului și aceasta se va ocupa cu organizarea unei petreceri spectaculoase cu fum colorat și confetti.