Au fost două zile pline de misiuni dificile pentru salvatorii munților din toată țara. Aproape 120 de oameni au fost salvați de pe munte în acest weekend. Dintre acestea, jumătate au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la cele mai apropiate spitale.

118 oameni salvați în acest weekend de pe munte

Dacă prima parte a iernii a fost una blândă, cu temperaturi mai degrabă primăvăratice, iarna și-a intrat acum în drepturi. Încântați că în ultimele zile a nins ca în povești, turiștii s-au aventurat pe munte. Nu în toate cazurile aceștia au respectat recomandările salvamontiștilor de a nu se aventura în anumite zone periculoase. Astfel, a fost nevoie de intervenția salvatorilor.

Numai în ziua de sambata au fost inițiate peste 100 de apeluri din partea turiștilor care necesitau ajutor. În total, salvamontiștii au intervenit pentru 118 persoane numai în prima parte a weekendului. În aceeași zi, 57 dintre ele ai fost transportate către cele mai apropiate unități spitalicești.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 102 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Au fost salvate 118 persoane, 57 dintre acestea fiind predate la Serviciul de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, a transmis Salvamont România.

Numai în stațiunea montană Sinaia, sâmbătă, au fost inițiate 13 apeluri de ajutor. De asemenea stațiile Salvamont Cluj și Brașou au primit numeroase solicitări.

Avalanșa în Munții Făgăraș

De departe cea mai gravă situație a fost înregistrată duminică, 5 februarie. O avalanșă puternică a lovit Cabana Capra din Munții Făgăraș. În unitate se aflau în momentul respectiv aproape 60 de oameni. Geamurile locației au fost sparte,iar zăpada a pătruns în interior. Nu au fost înregistrate victime însă pericolul a fost unul uriaș. De altfel, mai multe mașini din parcare au fost complet îngropate în zăpadă.

A fost nevoie de intervenția autorităților și de câteva ore pentru misiunea de salvare.