Un nou grup de români și membri familiilor lor au reușit să iasă din iadul din Fâșia Gaza. Este vorba de 101 persoane, care deși au fost trecuți pe listele de evacuări, au fost întorși din drum zilele trecute.
101 români, evacuați din infernul din Fâșia Gaza
În a cincea săptămână de război, continuă evacuările cetățenilor străini din Fâșia Gaza. Frontiera Rafah, care desparte enclava de Egipt, s-a deschis din nou pentru trecerea civililor cu pașapoarte străine duminică dimineața.
Printre cei care vor trece azi se numără și 101 cetățeni români și familiile lor. Aceștia au încercat să mai treacă o dată, în urmă cu câteva zile, însă punctul de trecere a fost închis.
Atunci, aceștia au fost nevoiți să se întoarcă în regiunea de sud a Fâșiei Gaza, unde și-au căutat un loc sigur până când li s-a permis trecerea.
Este așteptat ca grupul de români să fie adus în țară cu un avion al Ministerului Apărării Naționale, care va decola din țara noastră și va ateriza la Cairo.
Până acum, doar 134 dintre cei 350 de români din enclavă au fost evacuați. Pe liste sunt incluși și membrii familiilor acestora, femei și copii.
Românii blocați în Egipt după ce li s-a stricat avionul au ajuns în țară
Cei 41 de români și familiile lor care au fost evacuați în urmă cu 3 zile din enclavă au avut de așteptat mai bine de 48 de ore până să ajungă în țară. Ministerul Apărării Naționale a trimis la Cairo un avion să-i preia, însă acesta s-a stricat înainte ca aceștia să apuce să se îmbarce.
Nimeni nu le-a spus ce s-a întâmplat, de fapt. În primă instanță, piloții au detectat defecțiunea, iar echipajul a încercat s-o repare. Câteva ore mai târziu, un alt avion a plecat din România cu piesele de schimb necesare.
După reparații, drumul de întoarcere al românilor s-a încheiat. Au ajuns în România abia la ora 3:00, după multe ore de aștepare.