La scut timp după începerea operațiunilor militare din Ucraina, în sprijinul obiectivelor de recunoaștere, dar și ca angajament de asigurare a securității teritoriilor NATO, deasupra Mării Negre au fost ridicate mai multe drone ce aparțin armatei americane.

 

În a doua zi a războiului din Ucraina, din Marea Mediterană, cel mai probabil de pe portavionul “Harry S. Truman”, a fost ridicat un aparat de zbor ce este controlat de la distanță. 

Potrivit aplicației Flightradar24, aparatul de zbor controlat de la distanță de armata americană a survolat Marea Neagră, în special zona maritimă din proximitatea Crimeei. Drona de ultimă generație cu indicativul FORTE 12 a zburat la peste 16.000 de metri cu o viteză de croazieră de 220 km/h. 

Conform informațiilor obținute de Substantial.ro, în aceste misiuni de recunoaștere și supraveghere armata americană a folosit dronele Global Hawk.

captură

Drona de deasupra Mării Negre – „Spionul” americanilor de peste 200 de milioane de dolari!

Global Hawk este considerată cea mai performată dronă și costa 220 de milioane de dolari o singură unitate. Este operată de la sol de trei oameni şi are o autonomie de peste 32 de ore. Zboară cu aproape 350 de kilometri pe oră la o altitudine de peste 16.000 de metri. Este dotată cu mai multe radare şi senzori optici care permit monitorizarea țintelor aflate în aer, la sol sau pe mare. 

Peste 20 de nave de război americane în Mediterană!

Peste 20 de nave de război americane se află în Mediterană, ca răspuns la o concentrare fără precedent de forțe navale rusești în regiune. Numărul navelor marinei militare americane care patrulează în Mediterană este de două ori mai mare decât de obicei, notează Times. Iar portavionul „Harry S. Truman” a primit ordin să rămână în Mediterană în perioada următoare.

„Harry S. Truman” este un portavion cu propulsie nucleară din clasa Nimitz și poartă numele celui de-al 33-lea președinte al Statelor Unite. A fost lansat în 1996 și a intrat în Marina SUA în 1998. Portavionul are un gabarit de 103.000 de tone și dezvoltă o viteză de 30 de noduri. De asemenea, este pus în mișcare prin puterea dată de cele două reactoare nucleare ale sale. Lungimea sa ajunge la 333 de metri, lățimea 78, iar înălțimea ajunge la 74 de metri. Suprafața punții sale depășește 4.500 m.p.

captură

De asemenea, are capacitatea de a găzdui 90 de avioane de luptă și are 2.500 de cabine cu o capacitate de 6.500 de persoane. De asemenea, are un post TV, săli de sport, un muzeu și un oficiu poștal.

Aceste întăriri ale flotei de război sunt însoțite de o prezență sporită a avioanelor de luptă și a bombardierelor americane în Polonia, România, statele baltice, Germania și Marea Britanie. Aproximativ 60 de avioane americane se află în Europa ca mijloc de a descuraja atacurile Rusiei asupra aliaților NATO.